Mâncare de fasole

Ingrediente:

-2 conserve de fasole de 800 gr

-1 ceapă mare tocată mărunt

-1/2 ardei tocat mărunt

-2 linguri de roșii cubulețe (din conservă)

-1/2 de morcov tocat mărunt

-4 linguri ulei

-2 lingurițe sare

-1 linguriță piper măcinat

-1/4 legătură mărar, la fel și pătrunjel frunze tocate mărunt

Dotorită vremurilor pe care le trăim, și știind că aproape toată lumea și-a făcut stocuri de conserve, m-am gândit că este o rețetă potrivită. Nu trebuie să lăsăm conservele să expire, și timpul de preparare e scurt, în 30-40 de minute e gata. Într-o cratiță de 3-4 litri, la foc mic spre mediu, pui uleiul, ceapa, ardeiul și morcovul, pui capacul și lași la sotat (călit, dunstuit), 3-4 minute. Dacă sotezi cu capacul pus, apa din legume nu se evaporă și nu există riscul să se ardă (dacă uiți de ele, si stai pe facebook, se ard). Amesteci și vezi că legumele încep să se înmoaie, adaugi roșiile, pui din nou capacul și le mai lași câteva minute. Adaugi sarea și piperul. Una dintre conserve o scurgi de zeamă, îți ajunge zeama de la o singură conservă. Ai voie să încerci cu furculița morcovul, să vezi dacă s-a înmuiat (ha, ha). dacă legumele sunt moi, adaugi fasolea, amesteci bine, pui capacul și o lași să fiarbă 10-15 minute. Guști să vezi dacă mai este nevoie să pui ceva condimente. O tragi deoparte și adaugi mărarul și pătrunjelul. Poți să adaugi ce legume îți plac (sau ce ai prin casă), cu cât pui mai multe legume, cu atât gustul va fi mai bun. Poți săo servesți ca și garnitură (eu am servit-o cu friptură din piept de porc) cu cârnați, sau ca și fel de sine stătător. Dacă ești vegetarian e foarte ok și pentru tine. Sper că ți-a plăcut această rețetă, că, de reușit, sunt convinsă că vei reuși să o faci.

Aștept comentarii.

#stamacasa și perfecționează-ți stilul de gătit

Tortelinii cu sos

Ingrediente:

-2 pachete tortellinii umpluți cu carne ( proaspeți, găsești la orice supermarket, unde sunt paste prospete)

-1 ceapă mică rasă

-2 linguri făină
-2 linguri unt

-2 linguri ulei

-200 ml smântână de gătit

-100 gr șuncă presată (bacon, șunculiță, orice fel de mezel care nu necesită preparare termică, îndelungată)

-1 linguriță piper

-4 lingurițe sare
-200 gr cașcaval ras

-50 gr parmezan ras

MOD DE PREPARARE

Într-o oală de 3-4 l, pui apă (treisferturi din oală), 3 lingurițe sare, și o pui la fiert. Într-o tigaie, mai înaltă, pui 2 linguri unt și 2 linguri ulei, la încălzit. Adaugi ceapa rasă pe răzătoarea cea mai fină. Adaugi făina, amesteci, lași 20-30 secunde să bolborosească, pe foc mediu, adaugi smâmtâna, amesteci bine, cu telul, sa nu fie cocoloașe. În apa care clocotește, adaugi tortellinii, îi lași sa fiarbă 6-8 minute ( cât scrie pe ambalaj). Lucrezi concomitent la două cratițe. Când începe să se îngroașe sosul, adaugi șunca tăiată cubulețe. Dacă vrei sa pui costiță sau șunculiță, ar fi mai bine să o prăjești ,înainte să o pui în sos. Adaugi piperul și sarea. Înainte sa pui sarea, trebuie să guști carnea, pe care vrei să o adaugi, pentru a știi, câtă sare mai trebuie să pui. Dacă sosul este prea gros, adaugi puțină apă, în care fierb pastele. Trebuie să ții cont că, și în apa aia, ai pus sare. Sosul trebuie sa fie subțire ca o smântână, pentru a avea pastele ce să absoarbă. Adaugi și cașcavalul ras, în sos, amesteci, tragi de o parte, tigaia, și cu o paletă cu găuri, pui tortellinii, din oala în care fierb, direct în sos. De aceea am spus că, trebuie să lucrezi concomitent la două cratițe, pentru a te sincroniza, să termini de fiert pastele în momentul în care este gata sosul. Parmezanul îl pui pe masă, împreună cu o răzătoare mică, pentru a-și putea pune fiecare, cât dorește. Acest fel de mâncare, îl termini, cam în 40 de minute (în aceste minute, includ și pregătirea, adică tăiatul șuncii, rasul cepei,etc).

Îmi cer scuze pentru calitatea pozelor, încă nu știu să fac poze, cât de cât, reușite, să îmi fie rușine (ha, ha).
Sper că ți-a plăcut această rețetă, că, de reușit, sunt sigură că, îți va reuși.

Poftă bună. Aștept comentarii.

Ouăle de Paște

Cum să vopsim ouăle de Paște? În fiecare an, aceeași întrebare.Să nu murdărim multe vase, să terminăm repede, să, să,să. Prea mulți de ,,să,,. Hai să ne linștim, să ne bucurăm de fiecare moment, să ne punem copiii la treabă (de ce i-am făcut?). Copiii sunt nerăbdători să ajute, trebuie doar să îi lăsăm. Acestea fiind spuse, să trecem la ale noastre.                   Am descoperit o metodă mai rapidă de a vopsii ouăle (am descoperit-o, nu am inventat-o). Pentru asta ai nevoie de pungi rezistente (de 2-3 kg), vopsea de ouă lichidă (nu am încercat cu pudră), oțet și ouă, binențeles.  Într-o oală de 1-2 l, pui punga (faci asta pentru a nu vărsa vopseua), în ea torni vopseaua, 2- 3 linguri de oțet, un pahar, două cu apă fierbinte, 4-5 ouă crude. Apa trebuie să acopere ouăle. Legi punga și o pui într-o oala de 5-6 litri, torni apă fierbinte (să treacă, apa, peste ouă, dar gura pungii să fie deasupra apei. Le pui la fiert la foc mediu spre mare, 10 minute, de când începe să clocotească apa. Din cauză că am strâns punga prea tare, aceasta s-a umflat, și pentru că, erau mai multe pungi în oală (am vrut să termin foarte repede), ouăle au stat înghesuite și au ieșit cu pete, puncte și alte cele. De aceea trebuie să ții cont de faptul că pungile se umflă, într-o oală poți să pui o pungă sau două, în funcție de cât e de mare oala. După 10 minute, scoți punga și o pui în chiuvetă, o tai și scoți ouăle, ai grijă că ard, le pui pe un șervețel, când se mai răcesc puțin, le ungi cu o felie de slănină sau, dacă nu ai slănină, pui pe o dischetă ulei și le ungi. Dacă vrei să lipești ceva pe ouă, trebuie să o faci, înainte să le ungi, altfel nu se mai lipește nimic. Le așezi într-un coș, un castron sau unde îți face plăcere. Indiferent cum îți ies, trebuie să spui că, așa ai vrut tu să iasă, și să fi convins și tu de acest lucru. Știu că se găsesc de cumpărat, ouă gata vopsite dar, plăcerea de a știi că le-ai făcut tu, nu se compară cu nimic. Eu le vopsesc în vinerea mare, e sărbătoare, nu poți să faci nimic, altceva,să toată lumea se implică, toți vor să se laude cu ce ouă au reușit să facă. Sunt sigură că vei face niște ouă superbe. Aceste ouă le-am făcut de Paștele catolic. Scuze pentru poze, nu sunt prea bun fotograf.

          Spor la treabă. Să faci poze și să le postezi, pentru a se bucura cât mai multă lume de, talentele tale în vopsit ouăle.

IMG_5362 IMG_5363 SERN1277

Cum să ne servim musafirii

    În sfârșit, pot să scriu, din nou, pe blogul meu. Am avut câteva probleme, dar, s-au rezolvat. Recent am avut un eveniment în familie, și am vrut să împărtășesc cu tine, ce poți servi, la un eveniment restrâns (restrâns, înseamnă până în 20-30 persoane). Să începem cu quesadilla, e foarte ușor de preparat. Ai nevoie de un pachet de tortilla (din cele mai mici), un piept de pui, sare, piper, pastă de ardei iute și dulce, câteva frunze de valeriană. Tai pieptul de pui în cubulețe, îl pui într-o tigaie cu 1 lingură de ulei, adaugi sare, piper, după 5-7 minute (timp în care îl întorci pe toate părțile), adaugi 1/4 linguriță pastă de ardei iute și 1 linguriță pastă de ardei dulce, mai lași 5 minute și îl iei de pe foc. Tortilla le tai în două, le rulezi să îți rezulte un cornet, îl prinzi cu o scobitoare, îl așezi în tava de brioșe (cu partea deschisă în jos), le stropești cu ulei și le bagi la cuptorul încins la 200 grade, le lași 7-10 minute. Când sunt reci, amesteci pieptul de pui cu frunzele de valeriană (poți să folosești și baby spanac), și umpli cornetele. Binențeles că mai sunt multe alte rețete, pe care să le folosești pentru a umple câteva platouri. Poți să faci un platou cu brânzeturi, biscuiți sărați, struguri. Sper ca aceste poze să te ajute. Dacă nu ai timp, sau nu vrei să faci tu, aceste lucruri, îți stau la dispoziție, cu platouri pentru orice eveniment, cu transport la adresă și aranjamente. Pentru detalii și discuții poți să îmi scrii pe blog sau să mă suni (pentru a ne întâlnii), la tel. 0723374338.

       Sper că am reușit să îți dau câteva idei, pentru un eveniment reușit. Aștept comentarii și sugestii.

IMG_5245IMG_5247IMG_5248IMG_5249IMG_5252IMG_5251 

IMG_5246

 

Meniu de revelion

   Deoarece, mâine seară este revelionul, m-am gândit să îți dau câteva idei de meniu.Sunt rețete care se fac repede, cu ce ai prin frigider. Pentru a avea o masă îmbelșugată, începem cu salatele noastre tradiționale, sau mai puțin tradiționale.  Salată de cartofi, la mine e nelipsită de pe masa de revelion. Poți să o faci cu maioneză (pe care o subțiezi cu iaurt și apă minerală), sau poți să o faci fără maioneză, contează că este o garnitură foarte bună la orice fel de carne sau, se poate servi și singură. Salata de vinete, draga de ea, nu poți să o uiți. Cea mai cea, dintre toate, salata de beouf, nu este revelion fără ea. Acum au apărut si alte salate, de exemplu cea mexicană. Cel mai important lucru e să faci ce îți place. Mie îmi plac ouăle umplute, în umplutură pun, pateu, salam sau șuncă, tocate cubulețe, și binențeles, în maioneză adaug iaurt grecesc, pentru că îi dă un gust acrișor, nu este grețos ca cele mâncate în copilărie. Friptura de porc sau mușchiulețul umplut (cu carne de la cîrnați, cu ce altceva), nu poate să lipsească de pe masă, Dacă pe lângă carne, la friptură, adaugi și 2-3 oase (de la coaste, sau de unde or fi), gustul fripturii e cu totul altul, binențeles nu uiți să pui ceapă și usturoi. Nu trebuie să o ții prea mult la cuptor, 40-50 de minute acoperită și încă 10-15 descoperită, la 190-200 de grade, nu vrei să ai o friptură uscată.Când o scoți din cuptor, acoper-o pentru încă 20 minute și apoi, poți să o tai. Nu uita de pește, pentru a trece prin anul ce vine ca peștele prin apă (ha,ha). Nu pregăti carne de pasăre, să nu „râșcâi”, scurmi, ca și pasărea, tot anul. Nu uita șampania, să ciocnești cu cei dragi.

Îți doresc un an mult mai bun decât, cel care a trecut. Să faci lucruri la care doar ai visat. Să fi sănătos, și cel mai important lucru, Să fi iubit. Sper că ai încercat, măcar una din rețetele mele, de reușit, sunt convinsă că ți-a reușit.

  Și eu sper să fiu mai activă, pe blog, decât am fost în anul ce trece.

Să ne auzim, cu bine și un călduros „LA MULȚI ANI”

Drob de miel în foi de plăcintă

            Ingredient:

-organele de la un miel

-un pachet foi de plăcintă (proaspăt nu congelat)

-1 legătură de ceapă verde și o ceapă albă de mărime medie

-2 felii de pâine

-3 ouă

-4 lingurițe sare

-1 linguriță piper

-2 linguri unt topit

-2 linguri untură de porc sau 100 ml ulei

-1/2 de legătură de frunze de pătrunjel

-3-4 frunze leuștean (opțional)

                   Mod de preparare

             Știu că nu a venit paștele, dar, eu, întotdeauna, cumpăr miel cu 2-3 săptămâni înainte, pentru a încerca diferite rețete. În primul rând, pui la fiert organele de miel (rinichi, inimă, plămâni), în afară de ficat (pe acesta îl folosești, crud), adaugi o linguriță de sare și lași să fiarbă, 5-7 minute, le scoți din apă și le lași la răcit. Toci mărunt cepele, le pui într-o tigaie cu untura (sau uleiul), la foc mediu, până se înmoaie ceapa (cam 7-10 minute). Pui pâinea la muiat (dacă ai lapte în prag de expirare, sau lapte bun, dacă nu, în apă). În urmă cu mulți ani, tocam toate organele cu cuțitul, așa făcea bunica mea, dar, acum, le dau prin mașina de carne, prin sita cu găuri mari (să de-a impresia că sunt tocate cu cuțitul). Toci prin mașină, organele fierte, ficatul crud, ceapa călită și pâinea muiată (pe care binențeles că ai stors-o înainte). Încălzești cuptorul al 180 de grade. Adaugi peste ingredientele tocate, gălbenușurile de la cele 3 ouă, sarea, piperul si frunzele tocate mărunt (dacă nu ai leuștean prospăt, poate ai congelat), le amesteci. Albușurile le bați spumă și le adaugi treptat în compoziție. Untul îl pui într-un castronel, la microunde, să se topească. Pregătești o tavă de chec, dacă ai una cu margini detașabile, cu atât mai bine, o ungi cu ulei. Desfaci pachetul de foi de plăcintă, cu grijă pentru că sunt foarte fine și se rup ușor (am folosit foi de plăcintă rustice, sunt puțin mai groase), și iei câte o foaie o întinzi pe blatul de lucru, și cu o pensulă o ungi cu untul topit. În felul acesta, suprapui 4-6 foi (dacă sunt groase, ajung 4, dacă sunt subțiri, poți să pui 6 foi),pe fiecare o ungi cu unt în afară de ultima. Peste aceasta, pui umplutura, pe care o întinzi într-un strat subțire și rulezi, cu grijă, foile. Pui rulada în tavă și ungi partea de deasupra cu unt. O pui la cuptor pentru 45 de minute. Când scoți tava din cuptor, uzi un prosop de bucătărie pe care îl pui direct peste ruladă, și un prosop uscat îl pui deasupra. În acest fel, condensul care se formează, va înmuia foile (nu vor fi ca hârtia). Lași rulada, acoperită până se răcește (nu neapărat complet răcită, poate să fie puțin călduță). O tai cu cuțitul de pâine. Cei care știu cum trebuie procedat, în bucătărie (nu doar cu această rețetă), sper să nu se enerveze că scriu cu atât de multe detalii, și trec etapele așa cum trebuie urmate, dar, când am început să scriu acest blog, am făcut-o pentru cei care nu știu nimic legat de bucătărie (ex. fetele mele, scuze fetelor). Sper că ți-a plăcut această rețetă, pe care, apropo, poți să o folosești și ca aperitiv dar , și ca fel principal, cu o garnitură lângă. Îmi cer din nou scuze pentru poze, știu că nu sunt foarte reușite, mă străduiesc.

                    Poftă bună. Aștept comentarii.

Cum să îți organizezi timpul și munca în bucătărie

            Îmi permit să îți dau câteva sfaturi care, să te ajute, să te organizezi mai bine în bucătărie. De cele mai multe ori nu știi ce vei face mâine de mâncare, în cel mai bun caz, cu câteva ore înainte, te hotărăști. Sau când ajungi acasă de la servici, după o zi epuizantă, nu știi pe ce să pui mâna. Ideal ar fi, gândești meniul, cu o zi înainte, am spus ideal, dar, cum nu trăim într-o lume ideală…. Pentru că nimeni nu vrea să stea în bucătărie foarte mult timp, trebuie să fi organizat și să nu disperi dacă, îți lipsește un ingredient (sau două, trei). Poți să faci o mâncare bună, din ce ai prin frigider, congelator și cămară (șpais-așa se spune la cămară, în Banat). În primul rând trebuie să te gândești, cât timp ai la dispoziție, pentru a pregăti mâncarea. De exemplu, dacă trebuie să termini mâncarea într-o oră, cam 15 minute îți ia, până să pui mâncarea la foc. Ce poți să termini în 45 de minute? Carnea de pui se face repede, grătarele de porc din ceafă sau cotlet, ciupercile (un sote de ciuperci), papricașul de cartofi cu carne de pui, sote de mazăre (din conservă), și o supă de roșii. Deja ai două feluri de pus pe masă. Niciodată nu faci o rețetă nouă, fără, altceva de rezervă, adică, mâncare rămasă de cu o zi înainte, mezeluri în frigider, etc, pentru cazul în care nu îți iese rețeta cea nouă. Te poți abate de la rețetă, de exemplu, în rețetă scrie că trebuie să folești spaghete, tu nu ai, dar ai în casă paste pene, foloseștele pe alea, nu se termină lumea că nu ai spaghete. Sau la o rețetă trebuie să folosești carne tocată de porc și tu nu ai decât de vită, nu este nici o problemă, doar să ții cont că, carnea de porc e mai grasă decât cea de vită, pune mai multă grăsime (ulei, untură, unt). Întotdeauna, trebuie să începi pregătirea mâncării, cu felul care trebuie să fiarbă sau să stea în cuptor cel mai mult. Pentru masa de duminecă, de exemplu, sau pentru când ai invitați, încearcă să faci un meniu, din care, mare parte să îl poți pregăti cu o zi înainte. Eu, întotdeauna, fierb supa de sâmbătă. În felul acesta nu trebuie să stau dumineca, prea mult în bucătărie. Pentru o masă mai pretențioasă (când îți vin socrii în vizită), nu te pune să pregătești, feluri de mâncare, pe care trebuie să le faci pe loc. În primul rând, pierzi multe momente (unele frumoase), în al doilea rând , riști să te enerveze ochiul critic al soacrei, sau al cuiva cu mai multă experiență în bucătărie. Orice fel de carne, dacă o pui în marinată, se gătește mult mai repede, și este mai gustoasă. Carnea de pui, e bine să o ții cel puțin două ore în lapte bătut, cea de porc și de vită, pentru friptură, o poți ține în marinate care conțin oțet, zahăr, miere, etc.cu cât ții carnea mai mult în marinată, cu atât e mai bună. Atât pentru azi, sper să îți fie de folos sfaturile mele. Gătește cu pasiune, îți spun sigur că toată lumea va  simți și va aprecia altfel, mâncarea pe care o faci.                                                                                                                                                                                                                                Poftă bună. Aștept întrebări.

Chiftele umplute cu ou

                        Ingrediente:

-700 gr. carne tocată

-1 ceapă

-1 căpățână usturoi

-3 felii de pâine muiate în apă, sau dacă ai lapte mai vechi în frigider, atunci în lapte (pâine veche, dacă ai)

-4 lingurițe sare

-2 lingurițe piper

-5 ouă

-1 lingură de mascarpone

-50 gr cașcaval ras

-50gr parmezan ras

                       Mod de preparare

         În primul rând, ai nevoie de o tavă de brioșe și de o sticlă spray cu ulei (o găsești în orice hipermarket, este foarte utilă și la alte rețete). Eu am folosit ceafă de porc (mi-a măcinat-o pe loc la magazin), dacă vrei să mănânci ceva bun, trebuie să iei lucruri de calitate. Din aceste cantități, îți ies 12 chiftele, fiind destul de mari, se mănâncă 1/persoană, poate unu din familie să mănânce două. Oricum, îți ajung pe două zile, cu diferite garnituri, a doua zi ai mai puțin de lucru. Cam așa pun eu problema. Să ne întoarcem la rețetă. Pâinea muiată, usturoiul, ceapa, l-e macini, cu mașina de carne sau cu robotul de bucătărie, și le amesteci cu carnea. Adaugi oul, 3 lingurițe de sare, 1 linguriță de piper, și amesteci bine. Spray-ezi tava de brioșe, și, în fiecare adâncitură pui amestec de carne pe care, îl ridici, să fie puțin mai înalt decât marginea formelor. În felul acesta, formezi coșule-țe. Încălzești cuptorul la 180 de grade, bagi tava în cuptor (am pus tava de brioșe, în altă tavă pentru a evita să se scurgă ceva în cuptor, nu suport să spăl cuptorul, mai ales dacă pot evita lucrul acesta). Bați ouăle cu piperul rămas, sarea,mascarponele (e mai cremos amestecul dacă adaugi mascarpone), adaugi cașcavalul ras. După 10 minute de stat în cuptor, scoți tava și torni ouăle bătute, peste pui parmezanul ras și mai lași la cuptor pentru 15-20 de minute. Când scoți tava din cuptor, nu le scoți imediat din tavă, le lasi 5-10 minute și cu o spatulă mică, sau cu un cuțit cu vârful rotund, le desprinzi ușor de pe margine și le pui pe un platou. Eu le-am servit cu o mâncare de mazăre dar, merge și cu pireu de cartofi sau orez. Le poți servi și la un brunch (na, că am zis-o), sau ca și aperitiv. Mi-a luat mai mult timp să scriu rețeta, decât să o prepar. Sper că ți-a plăcut această rețetă, că de reușit, sunt convinsă că îți va reuși.

                          Poftă bună. Aștept comentarii.

Corn dogs (crenvuști în aluat)..

        Ingrediente

-1 cană făină albă

-1 cană făină mălai

-1 ou

-1 liguriță sare

-2 lingurițe praf de copt

-1/2 cană de lapte (poate puțin mai mult)

-8-10 crenvuști sau 3-4 cârnați cabanos (în funcție de cât sunt de lungi, se taie în două sau în trei bucăți)

 -1 litru de ulei

-8-10 bețe de frigărui

                    Mod de preparare

      De mult timp, vreau să fac aceată rețetă, dar, am crezut că este complicată și îmi va lua mult timp. Când colo, surpriză, se face foarte repede, și nici vase murdare nu sunt prea multe. Am folosit cârnați cabanos, în loc de crenvuști, pentru că sunt mai gustoși, mai condimentați, decât crenvuștii. Într-un castron, pui amândouă feluri de făină, sarea, praful de copt, oul și laptele (pentru început 1/2 de cană). Le amesteci cu telul. Consistența, trebuie să fie ca cea de clătite, adică să nu fie prea groasă (să poți amesteca cu telul, ușor), dar, să nu fie nici subțire, pentru că, nu rămâne lipit pe crenvuști. Bețele de frigărui, le pui într-un castron cu apă, la muiat (sunt mai flexibile și nu se ard). Într-o tigaie mai înaltă, pui uleiul la încins, la foc mare . Tai cârnații în două sau în trei (în funcție de cât de mari sunt) înfigi în ei, cu grijă, bețele de frigărui. Bățul trebuie să fie cam cu 6 centimetrii mai lung decât cârnatul (să ai de ce să ții când îl moi în aluat, sau când îl mănânci). Pui aluatul într-un pahar, înalt (faci asta, pentru a acoperii  cârnatul bine, cu aluat), moi cârnatul, îl ridici și nu îl lași să se scurgă. repede îl pui în ulei. Pentru a verifica dacă, uleiul e încins, presari puțină făină, dacă începe să se prăjească imediat, e perfect pentru a începe prăjirea. Ai grijă să se rumenească peste tot, le scoți pe șervețele de bucătărie. Poți servi acest fel, cu, muștar, ketchup, hrean sau, cu orice sos îți place. Vezi că nu e greu. Sper să îți placă această rețetă, că de reușit, sunt convinsă, că, îți v-a reuși. Îmi cer scuze pentru calitatea pozelor, încă învăț cum să fac poze (durează mai mult pentru că, învăț singură).

                        Poftă bună. Aștept comentarii.